Regretele de rigoare...

Da, am regrete mari ca anul acesta nu am ajuns la Dorna Xtrem. Mi-aduc aminte acum 3 ani de zile, cand am inceput aceasta nebunie, sunandu-l pe Petrica Ariciuc, salvamont in Vatra Dornei, sa-i propun un eveniment national de ciclism montan...

La urma urmei nu urcasem niciodata pe bicicleta si atunci cand am fost intrebat daca vreau sa fac XC sau DownHill ma uitam ca vitelu la poarta noua... Da, ce vremuri! Dar am facut un plan si l-am pus in practica. Asa a iesit prima editie a ceea ce am numit Dorna Xtrem.

Ideea de a continua acest festival a venit doar la sfarsitul primei editii, cand in drumul spre casa o trupa de ciclisti din Timisoara, care aveau sa indure 16 ore pina acasa au oprit masina in centrul micului targ Vatra Dornei si m-au felicitat pentru eveniment. A fost singurul moment cand l-am considerat un succes, caci pina atunci nimic nu iesise asa cum mi-as fi dorit.

Astfel am decis ca vom continua acest eveniment. Ne simtisem incredibil de bine, chiar daca foarte stangaci, in acele zile de festival. L-am sunat din nou pe Petrica si am zis ca facem si anul urmator si mai mare si mai tare.

Lucrurile insa n-aveau sa fie atat de simple. M-am angajat de atunci, m-am mutat in Bucuresti. Vatra Dornei a devenit din ce in ce mai turistic, pe masura crescand si activitatea centrului de salvamont de acolo. S-a schimbat si primarul, ne-au parasit si din sponsori, au venit altii dsi asa a luat nastere si editia a doua din Dorna Xtrem.

Anul acesta insa Bucurestiul m-a doborat. Nu am reusit sa ajung la Dorna Xtrem. M-a sunat vineri dimineata Irina de la Dor de Duca sa-mi povesteasca de atmosfera, despre traseu si despre concurenti. Eu ascultam toate aceste detalii din biroul meu anost si corporatist. Sangele imi fierbea. Mi-as fi dorit incredibil de mult sa fiu si eu acolo, si macar pe loc de arbitru sa fi stat si tot dadeam o mana de ajutor.

Adevarul trist insa acesta e... Nu am putut ajunge. Mai e un adevar trist: Nu m-am urcat niciodata pe o bicicleta de DownHill (Irina, nici nu stii cat te invidiez!). Dar exista si o parte buna a lucrurilor: o echipa intreaga de voluntari au dat la tarnacop si lopata timp de doua saptamanai pentru a realiza noul traseu fara de care acest eveniment nu ar fi avut loc. Bineinteles, aceasta activitate s-a desfasurat inafara orelor de servici.

Le multumesc pentru dedicare si voua pentru participare...
Raman totusi cu o intrebare care ma framanta de anul trecut incoace... Chiar nu-l poate nimeni intrece pe Sorin?

Multumesc Irina de la Dor de Duca pentru superbul editorial si galeria foto.

Cu stima si cu arzatoare dorinta de a se urca pe o bicicleta DownHill,
Claudiu Murariu

PS:
Daca aveti si voi imagini de la eveniment postate online va rog sa puneti linkul in comentarii si voi actualiza si eu acest post.